Reyes Maroto, ministrul Turismului din Spania, a declarat, miercuri, că această țară ar putea introduce pașaportul de vaccinare nu mai târziu de luna mai, când la Madrid va debuta târgul internațional de turism FITUR.
„Am putea implementa pașaportul digital (când începe FITUR, în 19 mai)”, a declarat ministrul Turismului, la Antena 3 TV, post citat de Reuters.
Liderii europeni se confruntă cu o pandemie care a ucis deja peste 900.000 de oameni în Europa și continentul se afundă în depresie financiară. Acum, ar putea fi de acord că pașaportul de vaccinare poate fi un imbold pentru industria turismului, afectată sever de pandemie.
Inițiativa este susținut mai ales de statele din sudul blocului comunitar, Spania, Italia și Grecia, care depind în mare măsură de turism.
Comisia Europeană ar putea prezenta în martie mult așteptata propunere referitor la pașaportul de vaccinare anti-COVID-19.
Anunțul a fost făcut chiar de Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene.
Klaus Iohannis, președintele României, s-a pronunțat „ pentru o abordare coordonată și unitară la nivel european, susținând că certificatul de vaccinare ar trebui utilizat pentru scopuri medicale, iar procesul de identificare a elementelor tehnice pe care să le conțină un certificat la nivel european va trebui să continue”.
Vicepremierul Dan Barna, a declarat, luni seara, că pașaportul COVID ar putea deveni o realitate.
Dan Barna a mai spus că introducerea obligativității acestui document se va produce organic, pe măsură ce oamenii vor vrea să călătorească în alte țări.
Valeriu Ștefan, vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, a vorbit vineri la GÂNDUL LIVE despre situația industriei de turism din România în contextul pandemiei.